Starting up a startup 4: Minimum Viable Product

Starting up a startup 4: Minimum Viable Product

Startup_Article4_Cover Picture
Share this article:

Într-un articol anterior din această serie ți-am dat câteva sugestii despre felul în care poți găsi o idee bună de startup. Dacă ești un antreprenor energic, desigur că prima ta grijă va fi să pui ideea în aplicare și să o testezi. Din acest punct de vedere, filozofia MVP – Minimum Viable Product – este foarte importantă.

Startup_Abordare MPV

Acronimul e unul atrăgător fiindcă el însuși iti indică despre ce e vorba. MVP, sau Minimum Viable Product, este produsul minim (cu lista cea mai scurtă de funcționalități) care are șanse de a-și găsi clienți sau utilizatori. E evident că produsul nu este neapărat unul fizic, ci poate fi vorba și de un soft sau chiar de un serviciu. Ideea e seducătoare, dar nu se aplică tocmai intuitiv. Pentru a defini un MVP trebuie să ai în vedere mai multe aspecte.

Cum se proiectează un MVP

Startup_Cum se proiecteaza un MVP

Diferitele lucrări de specialitate pe care le-am parcurs cad de acord asupra următorilor pași:

· Pornește de la idee, de la problema identificată. Am arătat deja într-un articol trecut că startup-urile se construiesc în jurul unei probleme care are nevoie de rezolvare, sau a unei nevoi a utilizatorilor sau clienților. Identifică esențialul din această nevoie și rezistă tentației de a gândi funcționalități bogate. Acestea vor veni mai târziu.

· Formează-ți o imagine clară asupra pieței pe care o țintești. De câți utilizatori e vorba? În ce zone geografice se găsesc? Care e puterea lor de cumpărare, cât pot cheltui pe un produs?

· Care sunt obiectivele tale de business, legate de MVP? Ar fi frumos să cucerești lumea și să creezi un unicorn (startup de peste 1 miliard), dar însăși denumirea lui sugerează că astfel de ambiții sunt premature. MVP-ul trebuie foarte bine așezat în business planul tău, în primul rând în relație cu proiecțiile financiare. Poți dori să lansezi un produs care să genereze anumite venituri. Sau, dimpotrivă, dacă startup-ul beneficiază de resurse financiare mai consistente, produsul poate fi gândit ca un test de piață și de tehnologii.

Rolul MVP

 

Ultima accepțiune e cea mai interesantă și, în mod curios, mai profitabilă pe termen mediu. Ea are la bază definiția pe care autorul și antreprenorul Eric Ries o oferă: acel produs care permite unei echipe să acumuleze un nivel maxim de cunoștințe despre utilizatori cu un minimum de efort.

Startup_Rolul MVP

Această abordare pare una care se potrivește startup-urilor bine finanțate, dar nu e. Ea face parte din filozofia lean startup, și are în vedere parcurgerea rapidă și necostisitoare a etapelor către profit. Eric Ries afirmă că un produs mai bogat, cu funcționalități multiple, poate costa mai mult timp și bani decât investiția într-un MVP cu potențial de venituri mai restrâns, însă extrem de util în testele tehnice și de piață. În comparație cu un MVP, produsul mai elaborat nu poate fi testat în condiții reale și nu permite ajustarea rapidă, deci are mai multe șanse de eșec.

Exemple de Minimum Viable Product

 

Filozofia MVP a stat la baza unor giganți globali de astăzi.

Startup_Exemple de MVP

Amazon a debutat ca un serviciu de livrare a cărților fizice. La începuturi, era un site pe care acestea puteau fi comandate, pentru ca Amazon să le achiziționeze de la distribuitori și să le livreze prin poștă. În jurul acestui nucleu au apărut cărțile electronice, device-urile Kindle, magazinul virtual general, cloud-ul și toate celelalte.

Airbnb a început punând la dispoziția potențialilor clienți casele fondatorilor. Fiindcă testul a reușit, platforma oferă în momentul de față aproape orice servicii legate de turism și călătorii.

Facebook conecta inițial doar studenții de la Harvard într-o rețea socială fără prea multe funcționalități. Ulterior au apărut paginile de brand și reclamele, compania a achiziționat Whatsapp și Instagram, a fost lansat Marketplace și, de aici, tot ceea ce înglobează Facebook în momentul de față.

Dropbox a avut o strategie și mai interesantă: s-a născut dintr- un video de prezentare în care fondatorii explicau funcționalitatea unui produs ce permite stocarea documentelor în cloud și poate fi accesat exact ca un folder local din propriul calculator. Fondatorii au demarat procesul de creație numai atunci când ideea lor a fost validată de reacțiile pozitive ale celor interesați.

Cum am aplicat eu filozofia MVP

 

Ideea mea de startup nu a luat naștere subit, ci a prins contur de-a lungul a 13 ani de experiență și experiențe din domeniu. De la un simplu agent într-o multinațională ce activa pe piața de capital, până la dobândirea statutului de acționar, investitor, apoi CEO, povestea mea antreprenorială mi-a furnizat conceptele, ideile și know-how-ul necesare pentru a da formă unui vis indrăzneț denumit Key Way Group.

Produsul în sine, segmentul de piață targetat și obiectivele de business mi-au fost clare încă de la început. Totul ți se dezvăluie mult mai ușor atunci când din istoricul tău profesional fac parte diverse companii pe care le-ai preluat din fașă, le-ai adus în punctul lor maxim de dezvoltare ca, în final, să culminezi cu un exit de succes.

Hype-ul din Statele Unite față de tot ceea ce-nseamnă online trading și piețe financiare, extins, treptat, și către Europa, m-a determinat sa lansez un produs cu o componentă organică, care să se dezvolte în tandem cu cerințele tot mai mari de inovație tehnologică.

Produsul? O platformă de tranzacționare ce oferă acces gratuit, cât mai rapid și mai amplu în piața de CFD-uri, comisionare 0 și politici de cea mai bună execuție a ordinelor.

Pornind cu acest Minimum Viable Product, eforturile mele de automatizare s-au propagat în tot ecosistemul; de aici, soluțiile centralizate Microsoft pentru a acoperi toate nevoile interne de comunicare, project management și raportare, oferind, astfel, valoare adaugată angajaților ce s-au putut concentra mai mult pe creație si dezvoltare, in detrimentul sarcinilor robotice.

De ce trebuie să ții cont de abordarea MVP

 

E adevărat, poți gândi că toate business-urile de succes au început cu un singur produs, cu puține funcționalități, cu scopul de a crește și a se diversifica ulterior. Pe de altă parte, filozofia MVP îți permite să sistematizezi acest gen de creștere prin a-ți ține în frâu dorința de a atinge perfecțiunea în elaborarea propriului produs, într-un moment în care nevoia de feedback și identificare a punctelor slabe și tari canotansunt esențiale.

Nu în ultimul rând, un Minimum Viable Product este versatil, si nu se cantoneaza într-o piață la fel de specifică precum un produs cizelat, al cărui eșec s-ar răsfrânge asupra întregului startup.

Urmărește-mă pe Twitter și LinkedIn.


Share this article: