Octavian Pătrașcu, despre Vector Watch, în Profit.ro

#Featured

Share this article:

Antreprenorul Octavian Pătrașcu a oferit publicației economice Profit.ro detalii despre experiența dobândită ca investitor în Vector Watch, startup-ul românesc care s-a vândut către celebra companie de wearables FitBit. Pentru Pătrașcu, implicarea financiară în proiect a însemnat interacțiunea cu o echipă tânără și progresistă, lucru în stil Silicon Valley, dar în același timp strategii ancorate în realitatea de business românească.

Pentru Pătrașcu, Vector Watch a însemnat o etapă către alte proiecte asemănătoare, ca platforma online de healthcare ConsultaClick.ro sau crearea unui hub pentru startup-uri. 

Experiența Vector Watch povestită de către unul din investitori

Octavian Pătrașcu este un antreprenor care investește în imobiliare și startup-uri. Este acționar majoritar la ConsultaClick.ro, iar anterior a vândut o companie de tehnologie din domeniul trading-ului online.

Experiența mea cu Vector Watch este una formatoare. Am văzut cum se poate dezvolta un startup local după o „rețetă de Silicon Valley” – energia, oamenii și strategia antreprenorială.

Ce a însemnat pentru mine experiența Vector Watch:

  1. Contactul cu o echipa de oameni tineri, cu idei progresiste si planuri inteligente de realizare a acestor idei.
  2. Legătura permanenta cu ‘’metoda de lucru’’ a startup-urilor din Silicon Valley. Consultantul meu pe achiziții in zona startup-urilor, fratele meu, locuiește in Silicon Valley. Experiența lui include un exit al companiei la care lucra, cumpărată de IBM. El mi-a îndreptat atenția către Vector Watch.
  3. Strategie și execuție a planului de business ancorata in realitatea autohtona. Datorita lui Radu Georgescu și a unor parteneriate inteligente cultivate de-a lungul timpului, am devenit angel investor la Vector Watch. Opiniile și sugestiile lui asupra proiectului mi-au influențat și alte proiecte.
  4. Capacități de creație valoroase. Povestea cu „tinerii IT-iști talentați ai României” nu e doar manevra de marketing. E unul dintre punctele ei forte. Andrei Pitiș (anterior angel investor la CleverTaxi și I-Rewind), a creat de la zero o tehnologie disruptiva și inovatoare. Tinerii noștri sunt recunoscuți la nivel global pentru capacitatea lor tehnologica, fiind vânați de către companii din toată lumea. Dintre cei 95.000 de specialiști pe IT, jumătate sunt dezvoltatori de software.
  5. Exemplu încurajator de succes local. Ceasurile Vector Watch au puncte de vânzare in Romania si alte 25 de piețe. A reușit să uimească în mai putin de doi ani. Când am mai vorbit despre Vector Watch și proiectul smartwatch-ului elegant, fără ecran tactil, cu bateria care tine 30 de zile, spuneam ca ‘’are toate șansele sa fie cumpărată de o companie mare din afara’’.
  6. Evoluție naturala a unei companii care apare in Romania, supusa mișcărilor din piața de wearables. Vector Watch se alătură Fitbit, liderul dispozitivelor purtabile conectate din domeniul sănătății și fitness-ului, printr-un exit relativ rapid. Asa cum anunță și site-ul oficial Vector Watch, platforma software și echipa vor face parte din Fitbit, sub forma unei continuități care vizează construirea de noi produse, feature-uri și experiențe ce încorporează tehnologia și knowhow-ul Vector Watch cu experiența celor de la Fitbit.

Experiența Vector Watch ma impulsionează să:

  1. Investesc in startup-uri de viitor in Romania, precum  ConsultaClick. ConsultaClick este o platforma online de programări medicale ce simplifica si creează transparenta în interacțiunea medic-pacient, incurajând eficientizarea serviciilor medicale la nivel digital. Acest proiect cu impact social are o dezvoltare premiata și un potential mare de internaționalizare a afacerii, putând să-și devanseze competitorii prin tehnologie și latura educativa.
  2. Lucrez la proiectul meu legat de crearea unui hub pentru startup-uri in București. Dacă răsfoim putin presa străină, se vorbește despre Cluj ca despre Silicon Valley din Transilvania, de exemplu. Dar pentru ca acestea să nu fie simple ‘’titluri de ziar’’, România are nevoie de construcția infrastructurii adecvate, educație și cultură antreprenorială. Pana in 2020 îmi fixez ca obiectiv concretizarea acestui proiect într-o echipa abilă, dedicata unui concept viabil, într-o locație adecvată cu resursele necesare creșterii unor startup-uri de succes ca Vector Watch și ConsultaClick.

Articolul, pe Profit.ro.


Share this article:


Navigați după categorii

#Business

#Start-up

#Piete de capital

#Imobiliare

#Personal