Impactul lui Donald Trump asupra piețelor financiare

#Business

Share this article:

Am opinii politice, dar încerc să le păstrez pentru mine. Mă ocup (și scriu) de evenimentele și structurile investiționale, tehnologie și startup-uri. Dar nu cred că este corect să evit să vorbesc despre alegerea făcută pe 8 noiembrie de America, din moment ce președintele ales Trump și viitoarea lui președinție au consecințe pentru investiții.

La doar câteva  zile după alegeri, cu mai mult de două luni înainte de a prelua funcția, președintele ales Trump își lăsa, deja, amprenta în mod semnificativ asupra piețelor financiare. Contrazicând multe predicții de dinainte de alegeri și spre deosebire de Brexitul Marii Britanii, rezultatul surprinzător al votului americanilor a ridicat prețurile activelor importante, precum și ratele nominale ale dobânzilor.

Indicele american Dow Jones pare să aibă o afinitate pentru Trump: deși inițial a înregistrat fluctuații, a marcat cea mai mare creștere săptămânală din ultimii cinci ani.

Obligațiunile de stat au avut o evoluție spectaculoasă în urma victoriei lui Trump. Randamentul obligațiunilor guvernamentale pe 10 ani a atins cel mai mare câștig săptămânal din ultimii trei ani și este la cel mai înalt nivel din ianuarie.

Nici dolarul american nu s-a lăsat mai prejos: după alegeri, a înregistrat cea mai mare creștere săptămânală din noiembrie 2015 și până în prezent față de un coș de șase valute, potrivit datelor FactSet. Piețele emergente înregistrează astfel, mai multă presiune. Potrivit unui raport publicat de Banca pentru Reglementări Internaționale (BRI), dolarul american a devenit „indicatorul pentru apetitul la risc al investitorilor, înlocuind indicele VIX pe Wall Street”.

În schimb, predicțiile au funcționat în cazul monedei naționale mexicane, peso, care  s-a depreciat până la un nivel minim istoric, conform Reuters. Trump a afirmat în cadrul campaniei electorale că va construi un zid la frontiera dintre SUA și Mexic, finanțat de către autoritățile mexicane, pentru a opri imigrația ilegală. Și, în plus, că va renegocia Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA) dintre SUA, Canada și Mexic și va expulza imigranii ilegali din U.S. Țițeiul e și el sub presiune din cauza acelorași motive – ‘’politicile electorale’’, așteptând implementarea de facto a unor acțiuni. Privind la curentul negativ de pe piețe, măsuri radicale ar dăuna, petrolul ajungând sub $40/baril.

Altfel stau treburile în ceea ce privește celelalte mărfuri. Mai exact, aurul și cuprul. O victorie a lui Trump se presupunea a stimula creșterea prețului la aur, defavorizând metalele industriale, din cauza incertitudinii care ar fi urmat. Dovezi în acest sens ar fi venit și de la un dolar stabil și randamente reduse ale obligațiunilor. Ceea ce deocamdată, nu e cazul. În plus, Trump a anunțat că proiectelor de infrastructură vor fi alocate  500 de miliarde de dolari, și campionul la bursă a devenit… cuprul.

CEL BUN, CEL RĂU… SAU CEL URÂT!?

După cum putem observa, deocamdată, atenția s-a îndreptat asupra personalității lui Trump (‘’lecția de marketing’’ electorală!), și nu spre implicațiile politicilor pe care le-a anunțat asupra piețelor. Și toată lumea cunoaște pericolele legate de presupunerea că retorica promisiunilor de campanie ar fi una cu politica aplicată. Dar, în general vorbind, președinția lui Trump ar putea fi bună, rea sau urâtă, în funcție de felul în care implementează sau nu politicile de schimbare propuse.

Cel mai mare și potențial negativ efect ar proveni din politicile comerciale. Politicile sale protecționiste vor atrage răspunsuri de asemeni protecționiste din alte țări, punând comerțul și creșterea economică mondială în pericol. Trump a fost ambivalent atât în ceea ce privește rata dobânzii stabilită de Rezervă Federală cât și a piețelor financiare. Pretinde că Fed a luat decizii politice legate de creșterea rațelor dobânzilor și că piețele financiare se află într-o bulă, mai ales în zona tehnologică, în campanie criticând giganți ca Apple sau Amazon.

Impozitul „Obamacare”, o taxă socială de sănătate, va fi modificat pentru a fi mai puțin costisitor pentru buget – și nu anulat, așa cum anunțase Trump în timpul campaniei electorale. Sectorul farmaceutic a beneficiat cel mai mult de creștere, tendința care se va menține în condițiile în care investitorii anticipează un regim mai favorabil sub administrația republicană.

Propunerile președintelui ales referitoare la impozitele aplicate câștigurilor de pe piața de capital și a celor imobiliare ar putea ajuta enorm bugetul americanilor (mai ales al celor bogați), dacă vor trece de Congres. Acestea vizează reducerea impozitului pe venit de la 40% la 33%, a impozitelor corporatiste de la 35% la 15% și scutirea de taxe pentru companiile care repatriază profitul deținut în diverse paradisuri fiscale. O creștere semnificativă a inflației – dacă va apărea, ca rezultat- va însemna o metaformoză a piețelor financiare.

În plus, nu trebuie neglijat faptul că economia SUA este cea mai mare din lume, așa că mișcările inflaționiste de acolo vor fi simțite și în alte părți. Rămâne să vedem dacă Fed va majora dobânzile mai devreme decât a anunțat.

Bazat pe activitatea înregistrată de indicele S&P500, indicele VIX a scăzut de la 21.5, cu o săptămână înainte de rezultatul alegerilor, la 15.5, după rezultatul alegerilor. Pentru cei care nu știu, acest indice este foarte urmărit de către investitori și e considerat un barometru al panicii și al relaxării. Tot pentru investitori, profiturile scad exponențial cu creșterea volatilității. În cazul acesta, avem o exuberanță ce indică un nivel ridicat de satisfacere, dar și faptul că o corecție a pieței poate fi iminentă.

Concluzia mea

Știți poate că mi-am început cariera pe piețele de capital, iar asta mă face să fiu familiar cu aspectul volatil al piețelor și burselor. Luând în considerare asta, dar și toate aspectele enumerate mai sus, eu cred că Trump nu va perturba funcținarea normală și  mecansimele specifice ale piețelor. Deși Obama și Hillary Clinton sunt două figuri politice proeminente și populare pentru elite, politicile lor externe au fost uneori deficitare. Intervenția SUA în Irak a declanșat evenimente negative pentru piață. La fel și politica de ignorare a Europei, promovată de Administrația Obama, care și-a orientat majoritatea energiilor economice către zona Asia-Pacific. Așadar, măsurile luate de Trump pot avea efecte deopotrivă pozitive și negative. Pentru acestea, cuvântul de ordine este ‘’imprevizibilul’’. Sau, altfel spus, singurul lucru previzibil este că investitorii se așteaptă ca Trump să fie imprevizibil și el.


Share this article:


Navigați după categorii

#Business

#Start-up

#Piete de capital

#Imobiliare

#Personal