Bursele nu pot funcționa fără a induce sentimentul de încredere

#Piete de Capital

Share this article:

Capital a publicat un articol referitor la bursele de valori, în care omul de afaceri Octavian Pătrașcu este citat extensiv.

Investiția pe orice piață de capital, fie că este vorba despre investitori persoane fizice, fie instituționali, precum fonduri de investiții sau fonduri private de pensii, se bazează înainte de toate pe încrederea în piața respectivă. „Cu cât pe o piață de capital funcționează mai bine mecanismul bunelor practici, cu atât și încrederea investitorilor este mai mare”, susține Octavian Pătrașcu, business developer. 

Piețele de capital dezvoltate funcționează nu doar în baza reglementărilor, ci și a unui cod de bune practici care le fac atractive și care sporesc încrederea investitorilor, în condițiile în care investiția pe orice bursă înseamnă, în cele din urmă, contribuție la finanțarea economiei.

„Investitorii iau în calcul, atunci când fac tranzacții pe piețele de capital, nu doar profitabilitatea companiei ale căror acțiuni se regăsesc în portofoliile lor, ci și modul cum este reglementată piață respectivă”, afirmă Octavian Pătrașcu, business developer, în opinia căruia „o bursă nu poate funcționa fără a induce sentimentul de încredere, prin bune practici”.

Odată cu declanșarea crizei financiare globale, introducerea de noi reglementări, ce au în vedere și anumite reguli de comportament investițional pe piețele de capital, a constituit un subiect de dezbatere publică, mai ales pentru bursele aflate în curs de dezvoltare. De exemplu, pentru Bursa de Valori de la București (BVB), care în prezent se află în plin proces de transformare din piața de frontieră în piața emergentă, problematica reglementărilor și a bunelor practici este una importanță și de mare actualitate.

„În prezent, Bursa de Valori București (BVB) se află în proces de transformare într-o destinație atractivă pentru investiții, în regiunea Europei Centrale și de Est, iar îmbunătățirea sustenabilității acesteia este unul dintre punctele cheie”, spune Octavian Pătrașcu.

În urmă cu aproximativ o lună, oficiali ai BVB au declarat că, începând din 2014, instituția bursieră, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a depus eforturi pentru remodelarea Codului de Guvernantă Corporativă, care întrunește reguli de bune practici, Cod pe care intenționează să îl implementeze până la jumătatea lui 2015.

În plus, BVB se pregătește chiar să lanseze un indice de guvernantă corporativă, care va analiza companiile listate în funcție de transparența acestora, calitatea raportărilor, conformitatea cu principiile Codului de Guvernantă Corporativă, precum și de predictibilitatea dividendelor și a previziunilor.

„Pe măsură ce Uniunea Europeană continuă activitatea de promovare a responsabilității corporative și a investiției responsabile, bursele sunt parteneri importanți pentru transpunerea politicilor publice în realitățile pieței”, declară, în urmă cu aproximativ o lună, James Zhan, Director al UNCTAD, Investment and Enterprise Division, cu ocazia evenimentului încheierii parteneriatului BVB cu inițiativa Organizației Națiunilor Unite, Sustainable Stock Exchanges (SEE).

Concret, prin participarea la inițiativa SSE, BVB intenționează să își consolideze angajamentul de a crea un mediu durabil și transparent pentru toți stakeholderii și să participe la forumuri globale și proiecte derulate în multiple tări, pentru a discuta cele mai bune practici și a învăța de la bursele partenere și de la alți stakeholderi cheie.

BVB administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare.

„Mecanisme de alertă timpurie trebuie să funcționeze mai bine, iar cadrul de reglementări ca și regimul de sancțiuni au nevoie de modificări care să mărească înclinația participanților pe piața să respecte regulile și bunele practici”, afirmă public Daniel Dăianu, profesor de economie, în cadrul unui eveniment desfășurat în urmă cu câteva luni cu privire la dezvoltarea pieței de capital din România.

„Într-adevăr, criza financiară globală a indus sentimentul necesității ca piețele de capital să se consolideze, inclusiv contrapartea centrală, depozitarul central, infrastructura pieței de capital, fapt ce implică reglementări, inclusiv de bune practici, care să țină cont de legislația Uniunii Europene”, este de părere Octavian Pătrașcu.

Acestea privesc conduita jucătorilor în piață, calitatea instituțiilor pietei de capital, activitatea grupurilor mari pe mai multe piețe, sistemul de reglementare și supraveghere a piețelor etc.

Faptul că BVB lucrează la un nou Cod de guvernantă corporativă, care ar urma să îl înlocuiască pe cel vechi introdus în 2008, și că pune în discuție problematică bunelor practici, constituie un semnal pozitiv pentru investitori, în sensul că piața de capital locală poate fi considerată la modul cel mai serios o alternativă investițională, comentează Octavian Pătrașcu.


Share this article:


Navigați după categorii

#Business

#Start-up

#Piete de capital

#Imobiliare

#Personal